Dupa o masa copiosa, unui leu i-a ramas prins in gat un os. A devenit atat de bolnav incat nu a mai putut vana. Astfel, i-a cerut ajutorul unei ciocanitoare, promitandu-i ca nu o va rani. Ciocanitoarea se strecura in gatul acestuia si ii scoase osul care il deranja. Leul s-a recuperat si a inceput din nou sa vaneze. Vazandu-l intr-o zi, ca tocmai devorase un bivol, ciocanitoarea i-a spus: “Pentru ca te-am ajutat candva, te rog sa fii si tu acum bun cu mine si sa imi dai si mie putina carne din bivolul tau.” Leul i-a raspuns: “Ai intrat in gura mea si totusi inca traiesti pentru a spune aceasta povestire. Cred ca ti-am facut destul bine.”
Ia aminte la patania ciocanitoarei si invata cine sunt adevaratii tai prieteni. Nu te astepta ca toti oamenii carora le intinzi o mana de ajutor te vor rasplati la randul lor atunci cand vei vea nevoie de tine. Prietenii adevarati sunt putini la numar, asa ca pretuieste-i indelung pe cei care stiu sa iti fie alaturi si la bine si la greu.
Ianuarie 5th, 2010 de olteniada and tagged Ion PRIBEAGU
Povestea Omului
În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,
A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină…
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,
Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:
- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!
Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale
Cu-ntregul nimb de fiori şi de minuni,
Şi-n toate ale tale!…
Vei spinteca văzduhuri şi genuni
Cu transatlantice şi cuirasate
Şi te vei bucura, iubitul meu, de toate:
Fecioare cu ochi plini de primăveri,
Ţi-or procura din amfore, plăceri
Şi vin şi fructe, nopţi cu mii de stele
Şi paji cu-aripi de vis şi peruzele.
Biruitor, a tot ce te-nconjoară,
Vei cuceri a lumilor comoară,
Tronind ca un titan printre titani…
Şi vei trăi-n total: 30 de ani.
- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!
Pentru atâtea bunuri care-mi dai:
Comori de vis, de basm şi de festin,
Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!
Mă faci stăpân pe-o lume de poveşti
Şi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti…
Atâtea bucurii şi-atât senin…
E prea puţin, Stăpânul meu divin!
- O fi! Dar mai aşteaptă, zise ‘Naltul,
Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul!
Rotindu-şi blând privirea în careu,
Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu
Şi-i zise: Tu, pentru că eşti Bou, atunci,
Ţi-am hărăzit cele mai grele munci:
Să tragi la jug, o viaţă de durere,
Să suferi umilinţele-n tăcere.
Cu creierul, tu, să nu poţi gândi,
Cu limba ta cea lungă să nu poţi vorbi,
Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.
Nicicând să te-odihnească dimineaţa,
Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat
Şi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,
Tu, Boule, să fii încornorat!
În suferinţă crâncenă şi mută,
Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!
- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,
Prea mare-i harul bunătăţii Tale!
Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci…-
Bine – exclamă Dumnezeu – prea bine:
Dă-i Omului, din ei, vreo 20!
- Ham-ham! se auzi din bălării,
Iar Domnul către câine, rar, vorbi:-
Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,
Să dai din coadă şi să linguşeşti,
Să stai în două labe, tu vei ştii
Şi credincios stăpânului să fii!
Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolan
Şi egoist, bănuitor, viclean
Să latri către lună, aiurit,
Să lingi nuiaua care te-a lovit.
Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,
Să fii şi poliţist şi comediant,
Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine…
Şi să mori singur, sigur ca un câine.
Şi astfel printre javre şi duşmani
Să-ţi duci întreaga viaţă 40 de ani!
- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),
E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!
- Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci…
Şi Omului mai dă-i vreo 20!
Veni la rând maimuţa din poveste…
Văzând-o cât de şugubeaţă este,
Eternul Domn al Zărilor şi-al Humii
I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.
În petice şi cu vopsea pe faţă,
Vei dănţui la circ ca o paiaţă.
Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,
Să-şi bată joc copiii toţi de tine.
Zurlie să te caţeri, să faci saltul
Şi să te arunci dintr-un copac în altul.
Să joci, să cazi în cap şi în picioare
Şi dosul să-l arăţi la fiecare…
Te vei hrăni cu ierburi şi castani
Şi-ai să trăieşti… vreo 40 de ani!
- E prea mult, Doamne, şi-s atât de mică!…
A zis maimuţa, cu mişcări zevzece…
- De ţi se pare că-i prea mult, maimuţă,
Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!..
Aşa că Omul nostru, cum vă spui,
Trăieşte cei 30 de ani ai lui,
Cei mai frumoşi, cu visul şi avântul
Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul.
Iubeşte, înalţă imnuri către soare,
Femei şi vin şi flori şi sărbătoare.
Se-mbată de succes şi de noroc,
Se-avântă-n vraja culmilor de foc,
Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,
30 de ani de cântec şi de vis…
Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,
Să îşi trăiască anii cei de Bou…
Se-nsoară, un indiciu capital
C-a şi intrat în regnul animal.
Face copii şi-n pragul dimineţii
Trage amar la jugul greu al vieţii,
Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne…
Şi ca tot boul, poarta-ades şi coarne.
După 50 de ani, de azi pe mâine,
Devine rău şi latră ca un câine…
Viclean şi egoist şi infidel,
I se tot pare că ai ceva cu el.
Te mârâie cu anasâna,
Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.
Şi bănuie, din toate câte-i spui,
Că vrei să te înfrupţi din ce-i al lui.
Devine, din dinam, degringoladă
Şi, ca un câine, dă şi el din coadă.
Apoi începe, bietul găgăuţă,
Să îşi trăiască anii de maimuţă.
Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.
Ar vrea să zburde, dar se’mpleticeşte.
Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,
Face figuri frivole şi se strâmbă,
Din şolduri îi atârnă cărnuri vechi.
Îi creşte păr pe nas şi în urechi.
Îi iese-un neg, devine surd şi chel
Şi cei mai tineri îşi bat joc de el.
Copiii chicotesc cu el în cor
Şi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor…
Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Închide ochii… Dumnezeu să-l ierte!
Aşa că, dacă judeci o lecuţă,
Te naşti un înger blond şi mori maimuţă…
Decembrie 20th, 2009 de olteniada and tagged Savin BADEA
WOMAN IN COLUMBIA FOUND A LION CUB WHO WAS WOUNDED AND HUNGRY. SHE TOOK HIM HOME AND NURTURED HIM AND RAISED HIM FOR 6 YRS UNTIL HE WAS TOO BIG TO KEEP AT HOME. SHE THEN BROUGHT HIM TO THE LOCAL ZOO, BUT SHE VISITS HIM EVERY DAY. LOOK AT HOW HE GREETS HER!!
TRADUCEREA MEA:
O femeie din Columbia a găsit un leu pui (mascul) rănit şi înfometat. L-a luat acasă, l-a vindecat şi l-a hrănit şi, ca înviat, a trăit însoţind-o 6 ani, pînă cînd a fost prea mare pentru a-l putea păstra acasă (la domiciliu). Apoi l-a dus la Grădina Zoologică din localitate, dar ea îl vizitează în fiecare zi. Uită-te la cum o iubeşte, cum îi mulţumeşte!
Acum îl credeţi pe Esop, inclusiv pe mine? (vezi prelucrarea versificată de mai jos). Savin BADEA
LEUL RECUNOSCĂTOR
(SCLAVUL ŞI LEUL. ANDROCLE)
Fabulă esopică, 359
1
Un Sclav, suferind în bătăi şi trudit
De răul şi crudul Stăpîn,
Fugi în deşertul de foc şi granit,
Să nu fie prins şi ucis de hapsîn:
Intrînd în pustiuri, mînia regească
N-avea cum să-l prindă şi să-l pedepsească.
2
Rătăcind în căutarea unei fîntîni,
A hranei şi-al unui sălaş,
Ajunse-ntr-o peşteră, prin văgăuni,
Găsind sala goală, ca loc ucigaş:
Era vizuina aceluia care
Ca Leu sîngeros, e-mpărat peste fiare.
3
Doar cîteva clipe şi iată-l pe Leu
Răcnind furios, suferind.
Fugarul tot cade de groază mereu;
Chiar Moartea văzuse cu ochii sticlind!
Dar Leul e-aproape, spre marea-i mirare,
Şi-n loc să-l sfîşie şi să îl doboare,
4
Se gudură tot, scheunînd, mieunînd,
Şi-arată la labă în jos…
Dar Omul atent o văzu tremurînd,
Puţin cam umflată, spre talpă, pe dos:
O ţeapă enormă, în parte sau toată,
Adînc se-nfipsese, ca şi o săgeată.
5
O scoase cu grijă, pe Leu oblojind,
Milos, cît de harnic putea,
Iar rana prea bine se vindecă-n timp
Şi urma ţepuşii abia se vedea:
O lună jumate de caznă, în fine,
Fugarul pe Leu lecui foarte bine.
6
Şi Sclavul, ca bun vînător, i-aducea
Vînatul ucis prin deşert,
Gazele,-antilope şi tot ce găsea,
Ciosvîrtele crude fiind puse la fiert:
Iar Leul bolnav, dar nespus de cuminte,
Mînca bucuros ce-avea pus dinainte.
7
Cînd Leul ajunse din nou sănătos,
Plecînd într-o zi la vînat,
Se-ntoarse cu carnea în colţi bucuros,
Ca primul lui dar către Omul mirat:
L-îndeamnă cu botul s-o facă fiertură,
Privind cu iubire la biata făptură.
8
De-atunci împreună vînară în doi,
Doi prieteni la toartă – şi-ndat’,
Cînd Omul, la rîndu-i, făcu un buboi,
Blînd, Leul i-aduse vînatul la pat:
Pe rană îl linse şi hrană-i întinse,
Apoi, cu nădejde şi-alint, îl cuprinse.
9
Curînd fu şi Sclavul fugar sănătos.
Ani buni mai vînară apoi,
Pereche ciudată-n deşertul pietros,
Trăind bucurii şi nevoi amîndoi:
Pînă în ziua nefastă în care
Fugarul nutri năzuinţa cea mare –
10
Să fie din nou printre semenii lui,
Să fie iar liber pe-acas’ –
Cu mare durere şi mintea hai-hui,
Îşi ia de la Leul cel blînd bun rămas:
Dar Leu-l conduse prin locuri umblate,
La cîteva salturi de marea Cetate.
11
În ziua a doua şi Fiară şi Sclav
Au fost capturaţi de hapsîni:
Pe Leu l-au închis într-o cuşcă, schilav,
Iar Sclavul ajunse la vechiul Stăpîn:
Ca şi sclavii ceilalţi să nu mai greşească,
L-aruncă în lanţuri mînia regească.
12
Cumplita poruncă: “ – La lei să îl daţi!
În Circul Cetăţii, la lei!
Să fie de faţă toţi sclavii turbaţi,
De ţinere-minte, de-or face-o şi ei,
Cînd fug în pustiuri sau vor să greşească,
I-ajungă din urmă pedeapsa regească!”
13
În ziua sortită, cinci lei s-au împins,
Din care un Leu uriaş,
Să iasă flămînzi, nemîncaţi într-adins,
În marea arenă, cu vulgul vrăjmaş:
Fu Sclavul în lanţuri adus între fiare,
Să-ncerce prin luptă o slabă scăpare.
14
Sar patru din lei înspre Sclav, furioşi,
Dar Regele Leu, cel abraş,
I-opreşte c-un răcnet şi-un salt pe focoşi
Şi cade în faţa acelui ocnaş,
Şi cu bucurie şi mare ardoare,
În loc să-l sfîşie şi să îl omoare…
15
Minune! Chiar Leul amic din pustiu!
Stă smirnă întregul oraş.
Se bucură Leul şi Sclavul zurliu –
Pe Leu îl răstoarnă cu-amor pătimaş:
Ca-n vechea poveste ciudată el cată
La Leu, de-a glumita, vreo ţeapă intrată.
16
Plebeii şi sclavii dau strigăt şi cer
Iertarea acelui fugar.
Tiranul de Rege, c-o spadă de fier,
Le dăruie viaţa c-un semn legendar:
“ – Un Rege te-ntreabă, tu, Sclavule, spune
Ce e: întîmplare ori mare minune?”
17
Fugarul se-nclină spre Rege, zicînd:
“ – Să-ţi dea, Sire, Zeus huzur!
Să fii fericit! Fii darnic şi blînd!
Iar Celor de faţă, norocul!… Mă jur
Să spun adevărul, căci toate, o dată,
Au fost întîmplare, miracol şi faptă!”
18
Încetul cu-ncetul povestea s-a scurs,
Iar Vulgul e-n mare delir:
Aclamă pe Leu şi pe Sclav, pe parcurs,
Şi pe Regele iertător, clipe-n şir:
“ – Să se bucure, iată, întreaga Cetate! –
Dau Sclavului Leul şi le dau Libertate!”
MORALA
19
Cîndva, într-o zi, ca-ntr-o grotă cu-omor,
Am fost nemilos încercat,
Dar basmul cu Leul Recunoscător
Mi-a stat ca un scut – cînd l-am spus, m-a salvat:
Să-l ţineţi aminte – cîndva, fără veste,
Scăpaţi de belele cu-această poveste.
Savin BADEA
LEUL RECUNOSCĂTOR
Un sclav, anume Androcles, care de multă prigonire fugise de la stăpînul său într-un codru, se odihnea în lăuntrul unei peşteri. Deodată el auzi un înfricoşat răget, care se vedea a fi răcnitură de fiară sălbatică şi se spăimîntă foarte.
La gura peşterii, se arătă îndată, venind către el, un leu, de care nu mai era cu putinţă să scape. Nenorocitul om socoti acum că aci îi stă moartea; însă, de mare mirare îi fu, văzînd fiara apropiindu-se încet de el, fără a se vedea la dînsa nici cel mai mic semn de vrăjmăşie ori de sălbatică mînie, şi răcnind jalnic ca şi cum ar fi vrut să I se roage de ajutor. Androcles, fiind om cu îndrăzneală şi deschis, din aceste semen căpătă acum inimă, ca să caute mai de aproape la înfricoşatul său oaspe.
El văzu că leul se apropie de dînsul şchiopătînd de un picior, unde avea o rană şi era foarte umflat. Văzînd buna purtare a leului, Androcles se făcu şi mai îndrăzneţ, pînă ce mai pe urmă se duse fără de frică la dînsul şi, luîndu-I piciorul cel vătămat, începu, cu scuipat, a-I umezi rana, – făcînd în chipul doctorului care, venind la bolnavul său, caută unde ce scădere are.
Atunci văzu că un spin fără seamăn de mare îi străbătuse călcîiul piciorului, şi aceasta-I pricinuise umflătura şi şchiopătarea. Androcles băgă îndată de seamă cum că leul nu numai nu-I primeşte de rău că era cu atîta îndrăzneală către dînsul, ci s-arată chiar mai cu prietenie; ba că, prin linguşirile sale, parcă vrea să-l înştiinţeze ca, şi de aici încolo, tot aşa să se poarte.
Deci Androcles îi trase spinul afară şi, apăsînd umflătura, multă materie curse din piciorul lui; iar leul cu mare răbdare suferi această durere. Simţind apoi că-I era mai uşor la picior, leul se sili, pe cît putu, să-şi arate bucuria şi mulţumirea sa în fel şi chipuri: începu a sări şi a alerga roată, jur împrejur; bătu încoace şi încolo cu coada sac ea înfricoşată şi lines mîinile şi picioarele doctorului său.
Însă nu fură destule aceste semen de iubire ale leului, ci dintr-această clipă Androcles se făcu oaspele lui, şi niciodată leul nu ieşea la vînat, fără să nu aducă acasă toate cele răpite, pe care le împărţea cu binefăcătorul său.
Într-această sălbatică stare, Androcles trăi cîteva luni. Mai pe urmă, rătăcind prin pădure, căzu în mîinile unor ostaşi armaţi, cari erau trimişi să-l caute.
Aceştia, prinzîndu-l, îl duseră legat la domnul său, de unde fugise.
Şi, legile acelei ţări în contra sclavilor fiind foarte aspre, s-a judecat pentru această fugă a lui, să fie dat unui leu, să-l rupă în bucăţi; şi au lăsat leul mai multe zile să flămînzească, ca mai furios să se facă şi mai cumplit să-l sfîşie.
Sosind acum timpul cel hotărît, iată aduc pe acest nenorocit sclav şi îi pun în mijlocul priveliştei sau teatrului, unde trebuia să fie pradă fiarei celei sălbatice. Şi era acel loc de toate laturile închis, iar pe deasupra mai multe mii de oameni stau de jur împrejur, aşteptînd cumplita şi înfricoşata luptă. Deodată, apoi, auziră nişte răcnituri groaznice, că toţi privitorii se înfiorară şi văzură ieşind dintr-o peşteră, ce se deschise atunci, un leu cumplit, care era tot înfăşurat de mînie şi cu ochii înfocaţi.
Atunci, de jur împrejur, se făcu o tăcere jalnică. Ochii tuturor priveau la locul cel de ucidere, să vadă cumplitul sfîrşit al celui hotărît spre jertfă. Întristarea poporului adunat la privelişte se schimbă însă curînd într-o mare mirare, văzînd că leul, în loc de a sfîşia pe cel ce-I era dat lui spre pradă, se culcă cu plecăciune la picioarele lui şi se linguseşte pe lîngă dînsul, ca şi un cîne credincios pe lîngă domnul său, şi se bucură de dînsul, ca şi muma după ce şi-a aflat pe fiul său cel pierdut.
Mai marele locului aceluia, fiind şi el acolo faţă, porunci lui Androcles să dezlege taina acestei nemaipomenite întîmplări, cum de o fiară aşa de sălbatică a putut să-şi schimbe, într-o clipeală de ochi, firea sa înnăscută de răpire şi să se facă aşa de domestică şi nevătămătoare. Androcles începu a povesti înaintea întregului popor adunat, cum petrecuse viaţa sa în codru şi cum se împrietenise cu acela care acum sta lîngă el, şi cum îi fusese acolo hrănitorul lui.
Toţi privitorii stătură încremeniţi de mirare şi se buciurară de aceasta, descoperindu-li-se lor de acum că şi fiarele cele mai sălbatice se domesticesc prin mulţumire şi capătă simţiri de om.
Atunci toţi într-un glas se rugară de mai marii locului, ca să aibă îndurare şi să ierte pe Androcles; şi rugăciunea lor, găsind loc în inima domnului, acesta nu numai că-l iertă, ci îi mai dete în dar şi leul, carele, într-acest chip, l-a mîntuit de la moarte de două ori.
(Transcriere după o carte de citire veche – Savin BADEA)
ANDROCLES
A slave named Androcles
once escaped from his master and fled to the forest. As he was wandering about
there he came upon a Lion lying down moaning and groaning. At first he turned
to flee, but finding that the Lion did not pursue him, he turned back and went
up to him. As he came near, the Lion put out his paw, which was all swollen and
bleeding, and Androcles found that a huge thorn had got into it, and was
causing all the pain. He pulled out the thorn and bound up the paw of the Lion,
who was soon able to rise and lick the hand of Androcles like a dog. Then the
Lion took Androcles to his cave, and every day used to bring him meat from
which to live. But shortly afterwards both Androcles and the Lion were
captured, and the slave was sentenced to be thrown to the Lion, after the
latter had been kept without food for several days. The Emperor and all his
Court came to see the spectacle, and Androcles was led out into the middle of
the arena. Soon the Lion was let loose from his den, and rushed bounding and
roaring towards his victim. But as soon as he came near to Androcles he
recognised his friend, and fawned upon him, and licked his hands like a
friendly dog. The Emperor, surprised at this, summoned Androcles to him, who
told him the whole story. Whereupon the slave was pardoned and freed, and the
Lion let loose to his native forest.
O lebada odata, o stiuca si un rac
S-au apucat sa traga un car si, greu, ceac-pac,
La oiste de-a surda tustrei se inhamara
Ca n-au urnit din locu-i temuta lor povara,
Ce le paruse parca la inceput usoara.
Caci lebada, cu aripi, tragea in sus, la nori,
Racu-ndarat si stiuca la iaz. De zeci de ori
S-au opintit zadarnic… Care avea dreptate
Din trei, nu stie nimeni sa-i dea intaietate
Nici cand a fost sa fie si nici la ce soroc,
Dar de atuncea carul sta pana azi pe loc.
Cand prietenii la treaba nu se inteleg, amin!
Isprava li-i desarta si munca lor un chin.
Ivan Andreevici KRÎLOV
*Dau mai jos, după WIKISOURCE, şi varianta lui Alecu DONICI, inspirat după Krîlov:
Racul, broasca şi ştiuca
Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Şi la el toţi se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Ştiuca foarte se izbea
Şi nimic nu isprăvea.
Nu ştiu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-au tras,
Ci tot pe loc au rămas.
Aşa-i şi la omenire,
Când în obşte nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbândă şi cu pace.
În primăvara lui 2007, clipul “The Battle at Kruger” devenea unul
dintre cele mai căutate de pe YouTube, vizionat de peste 36 de milioane
de ori şi în continuă vizionare. Clipul surprinde o întâlnire
senzaţională dintre doi prădători de top: o familie de lei înfruntă un
crocodil pentru a se ospăta cu un pui de bivol, în Parcul Naţional
Kruger din Africa de Sud. Înregistrarea de opt minute care a fascinat
lumea a fost făcută de un amator în timpul unui safari. Este acel gen
de scenă pe care regizorii National Geographic încearcă ani la rând s-o
surprindă – cu acele răsturnări de situaţie neprevăzute pe care le
produce natura. În toamna lui 2004, David Budzinski, manager
aprovizionare pentru Chevron în timpul unui safari din Parcul Kruger,
împreună cu prietenul său Jason Schlosberg, au înregistrat cu camera
video personală ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai sălbatice
filmuleţe făcute vreodată. National Geographic Channel se întoarce
împreună cu cei doi în Kruger pentru a repovesti atacul la care au fost
martori. O cireadă de bivoli paşte liniştită, neştiind că este urmărită
atent de un grup de lei ascunşi în vegetaţie. Brusc, liderul cirezii
îngheaţă, conştient de pericol şi se întoarce rapid vrând să se
retragă. Trei lei se năpustesc asupra bivolilor, iar un pui cade
victimă, ajungând împreună cu atacatorii săi în apă. Tocmai când totul
indica că leii vor avea parte de un ospăţ pe cinste, un crocodil de 270
de kilograme izbucneşte din apă şi-şi înfige colţii în pradă. Leii
smulg viţelul părând că şi-au asigurat victoria, dar cireada de bivoli
se adună într-o masă neagră şi ameninţătoare pentru a-şi recupera
puiul. Cu ajutorul experţilor în viaţă sălbatică analizăm această
confruntare, dezvăluind metodele de vânătoare ale leilor şi
crocodililor dar şi cele de supravieţuire ale bivolilor… în ciuda
tuturor obstacolelor.
E incredibil am vizionat aseara tarziu acest incredibil video, iar dimineata din nou. O sansa in viata sa poti filma intr-un sfert de ora ceea ce altii fac
in 2 ani, de asemenea putem dezbate pe diverse teme, fiecare va
intelege ceva din asta, un pui de bivol ce incearca sa iasa din
nemiloasa moarte dintre crocodil si lei.
Un final cu o intorsatura neasteptata !!!
Bun venit la www . weblog . ro. Acesta este primul tau articol. Editeaza-l sau sterge-l! Iti uram blogging fericit! BINE V-AM GĂSIT! BINE AŢI VENIT!
ÎN LOC DE PREFAŢĂ:
N-AM GĂSIT ALTĂ RIMĂ
(fabulă)
Schiţă umoristică de Dan MIHĂESCU, Grogore POP, Octavian SAVA şi Aurel FELEA – 1973.
Interpretează: Toma CARAGIU – Directorul.
Mircea DIACONU – Mateiaş, fabulist amator.
Şi alţii: Paula RĂDULESCU – Secretara; NICULESCU CADET, Marius PEPINO, şi Mişu STOENESCU – Bursucii de la Serviciul Financiar.
DIRECTORUL (Toma CARAGIU): (citeşte, apoi vorbeşte la telefon) Da. Da, eu. Nu, nu. (rîde) Da. Hai, hai, că l-am chemat pe Mateiaş. Ăă… nu, nu…
(intră Mateiaş)
MATEIAŞ (Mircea DIACONU): Să trăiţi!
D: Salut, Mateiaş! Ce faci? (dau mîna) Îmi pare bine că te-am văzut. Ia loc! Ia loc! Mateiaşule, Mateiaşule…
M: (se aşază)
D: (mîngîindu-l) Mateiaş, mă, Mateiaşule… Cum îţi merge?
M: Bine.
D: Bine. Da… ăă… eşti mulţumit la noi?…
M: Se poate? Cum să nu fiu?!
D: Sincer?
M: La noi în întreprindere aşa e: toată lumea-i mulţumită.
D: Toată lumea… toată lumea, da… ăă… Cîştigi bine?
M: Bine. E loc şi de mai bine!
D: (rîde) Văd că… te descurci, aşa… Scrii şi la… la presa locală…
M: ĂĂ… Încerc şi eu. Ştiţi. Amator. Ştiţi…
D: Amator?!… (rîde) Eşti… Cum îi spune ăstora?… Satiric!
M: Mai mult sau mai puţin…
D: Da… E… nu, nu, e… Satira-i o armă, nu? Mă rog…
M: Păi, da! Este!
D: Şi dumneata… (se preface că ar trage) Tragi!
M: Nu trag. Cum o să trag?
D: Hai, mă, că tragi!… (rîde) Tragi, da ce faci?
M: Scriu.
D: Ce scrii, mă?… Tragi! Tragi, tragi, că de-aia e armă. (rîde) Spune: Scrii, mă, maestre, mă! De unde, de unde ţi-alegi, dumneata, subiectele, aşa? De unde te inspiri, adică, din viaţă, nu?
M: Păi, da. Viaţa e… sursa.
D: Da,. Viaţa e sursa, viaţa, aşa este. Să citim ce ai publicat dumneata ieri: fabula asta, care a apărut. Aici scrie aşa:
„Elefantul, Vrăbiuţa,
Plus Bursucul şi Maimuţa,
Muncesc cu aprindere
La o întreprindere…”
Nu?… la… la ce întreprindere?
M: Una imaginară. E fabulă, nu?
D: Fabulă, fabulă!… Mă, maestre, mă!… Fabulă, fabulă… Da unde baţi cu ea, aşa?
M: Nu bat nicăieri.
D: Nu baţi?
M: Sigur că nu bat!
D: Nu baţi! Ia vezi ce scrie aicea:
„Veveriţa-i secretară,
Frumuşică şi sprinţară,
Iar director… Elefantul,
Care face pe.-..” pe…
M: „…berbantul…” N-am găsit altă rimă.
D: E… Păi, spuneai că nu scrii aşa din imaginaţie şi că viaţa e sursa, păi, da?…
M: Păîi, da… E… e!
D: Şi de viaţa cui te legi dumneata? Cine este… elefantul şi cine e vrăbiuţa?… E?! (tare) E? (intră secretara)
SECRETARA: V-am adus mapa… la semnat.
D: Mulţumesc. (secretara iese) (D. arată spre uşă) Vrăbiuţa?… Ăă?…
M: Cum puteam să-mi permit să…
D: Da de ce să nu-ţi permiţi, păi, dacă-i fabulă? (răde) Dacă ea e vrăbiuţa… atunci, eu… eu cine sunt? (cu mîna la nas, sugerează trompa unui elefant).
M: Vă dau cuvîntul meu că…
D: Stai, stai, stai! Stai!… Tovarăşul Mateiaş, stai să mai citim: (citeşte din ziar)
„Elefantu-avînd de dat
Un raport cum a lucrat,
Cîte-alune-avea în plan,
Cîte a cules pe an
Şi deci cîte-a folosit,
Fildeş cît a economisit…
Însă tot ce-a raportat
Era binişor…” binişor… „umflat”.
(ia în mînă receptorul telefonului, se uită sub telefon, în batjocură).
„Nu cu pompa
Ci cu…” cu… (acelaşi joc, cu mîna la nas, sugerînd trompa unui elefant).
M: „Trompa!” N-am găsit altă rimă!
D: N-ai găsit altă rimă! Da… Să nu te lovesc… I-auzi:
„Să nu cadă în dizgraţie
Şi să ia o deco…” o deco… ce?
M: Vă dau cuvîntul meu că nici rima…
D: Lasă, lasă, lasă, lasă!… Că-ţi găsesc şi eu dumitale-o rimă!
„Foaie verde, drum de fier…
Ui! Te paşte un trans…” trans?
M: …plant!
D: Hă, hă, hă! Nu, nu, nu, nu… nu transplant!… Un transfer! Dumneata ai auzit de Vinţu de Sus? E? N-ai auzit, dar o să faci fabule la Vinţu de Jos. Vrei să citim mai departe?
M: Mai departe de Vinţu de Jos?
D: Nu, nu, nu, mai departe, ce scrie aici!:
„Vrabia dactilografă
A făcut o mică gafă:
De raport i-a ciripit
Unui vechiu şi drag iubit,
Un Bursuc cu părul rar…”
(repetă) Un Bursuc cu părul rar… (continuă fabula)
„Din Serviciul Financiar,
Dar Bursucul ameninţă
Că dă totul în şedinţă.
Iar un Tigru o s-apară
Din Pădurea Tutelară.
Bursucul aruncă bomba,
Elefantu-şi pierde…”
(arată la nas, sugerînd o trompă de elefant) Ce-şi pierde elefantul?
M: „Trompa…” N-am găsit altă rimă.
D: N-ai găsit! (rîde) Mă rog, mă rog, mă rog! Să zicem că noi ştim cine este elefantul şi nici nu ne interesează… Ei, nu, nu, nici nu ne interesează… Dar cine-i Bursucul?
M: Unul imaginar. Unul care trăieşte în pădure.
D: Cum, mă, maestre? Cum, mă, maestre? Lucrează la Serviciul Financiar şi trăieşte-n pădure? Hă, hă! Cine te crede asta? Pe cine prosteşti dumneata? Las’ că aflăm noi. Ne informăm imediat! Ăă… (sună de la un buton pe secretară – intră secretara)
S: M-aţi sunat?
D: Da! Fii drăguţă, tovarăşe vrăbiuţă… ăă… secretară şi cheamă-l la mine pe tovarăşul Bursucul.
S: Poftim?
D: Las’ că ştii dumneata! „Bursucul cu părul rar, din Serviciul Financiar…”
S: Nu cunosc nici-un bursuc.
D: „Unul vechi, vechi, drag şi iubit,
Căruia i-ai ciripit.
Bursucul care-aruncă bomba
Ca să-mi taie mie…”
D şi M: (în acelaşi timp) Trompa!
D: N-ai găsit altă rimă. DA. N-ai găsit. Ştiu, ştiu, ştiu! (spre secretară) Cine-i bursucul?
S: Eu n-am ciripit nimic!
D: (autoritar) Cheamă-i la mine pe Solcan, Trifan şi Crişan de la Financiar… Văd eu care are părul rar.
S, T şi C sau 1, 2 şi 3: (pe rănd, fiecare) Să trăiţi!
D: V-am invitat la o discuţie amicală. Ăă… (li se uită-n cap, cercetător şi suspicios) Uite,-aicea-i şi prietenul meu, Mateiaş (încearcă să-l mîngîie).
M: Să trăiţi!
D: Spuneţi-mi aşa, vă rog, cînd discutaţi, aşa, între dumneavoastră… da’ sincer! – ce poreclă vă daţi? Uite, spre exemplu, mie mi se spune Elefantul… Este, Mateiaş?
M: Da, da. N-am găsit altă rimă.
D: Vouă cum vă zice? Da, da…
1: Ştiţi, mai glumim şi noi…
2: Da’ numai în pauza de masă…
1: El îmi zice mie… (ezită şi arată spre 2)
D: Cum?
1: Bursucul.
D: (se uită la Mateiaş, cu subînţeles)
2: Pentru că şi el îmi spune mie…
D: Cum?
2: Bursucul.
D: )se uită iar la Mateiaş, complice) Dar cîţi Bursuci sunteţi voi la Serviciul Financiar?
3: Noi trei şi Bursuca de la Casierie!…
D: Bine, mă, maestre, de ce n-ai scris şi dumneata o fabulă mai clară?! Cum e „Boul şi Viţelul”! Ştiam cine e Boul, ştiam cine e Viţelul! Ce mă fac eu acum cu-atîţi Bursuci pe capul meu?
M: N-am găsit…
D: N-ai găsit altă rimă! (le dă liber celor trei de la serviciul Financiar) Vă salut!
1, 2, 3: (toţi odată) Să trăiţi!
D: Vă salut! (sună telefonul de pe birou) Da, da! Am înţeles. E bine. Adică, numai bine nu e. Totul va fi… (nu se mai înţelege nimic – către Mateiaş, mai clar) N-am aflat cine-i Bursucul, în schimb vine Tigrul de la Pădurea Tutelară. „Bursucul care-aruncă bomba, ca să-mi taie mie…”
M: „…Trompa!”
D: E bună rima. Rima e bună. E foarte bună!…
SFÎRŞIT
FABULA (din scenetă)
„Elefantul, Vrăbiuţa,
Plus Bursucul şi Maimuţa,
Muncesc cu aprindere
La o întreprindere.
Veveriţa-i secretară,
Frumuşică şi sprinţară,
Iar director… Elefantul,
Care face pe berbantul.
Elefantu-avînd de dat
Un raport cum a lucrat,
Cîte-alune-avea în plan,
Cîte a cules pe an
Şi deci cîte-a folosit,
Cîte a economisit…
Însă tot ce-a raportat
Era binişor umflat
Nu cu pompa
Ci cu trompa.
Să nu cadă în dizgraţie
Şi să ia o decoraţie.
Vrabia dactilografă
A făcut o mică gafă:
De raport i-a ciripit
Unui vechiu şi drag iubit,
Un Bursuc cu părul rar
Din Serviciul Financiar,
Dar Bursucul ameninţă
Că dă totul în şedinţă.
Iar un Tigru o s-apară
Din Pădurea Tutelară.
Bursucul aruncă bomba,
Elefantu-şi pierde trompa.
(Transcript de Savin BADEA, după videoclipul de la YouTube, 20.12.2009)
NOTĂ: Suspiciunea şi Turnătoria – două ingrediente care au măcinat, pe dinăuntru, un Lagăr neuns bine, cel Socialist – aviz amatorilor! Savin BADEA
